Logodnă-n seară cu luceferi grei
De muzicală unduire;
Crai nou pecetluind polei
Pe-mbăațișarea noastră, fără de umbrire.
în miez de noapte, liniștea fu dangăt
pur
De harfe și desăvârșiri astrale;
Planetele rotiră împrejur
Adâncă despletire de petale.
Când sufletul sublim mi s-a deschis
Și mâna ta a prelungit smerenii,
Și trupul fu un paradis
În care porumbei cântară denii.
Ridic acuma brațele și le-mpreun,
Din nou în evocarea albăstrie;
Cu amintirea mâinilor să sun
Aceleași ceruri de înaltă bucurie.
Să fii așa cum seara aceea mi
te-a-nchis, în gravă armonie de planete;
Iar amintirea fie-un paradis
Cu clopote de învieri încete.
Iar tu să crești în cercuri mari, undinde
Pe larguri de singurătăți.
Ci trecerea să fie zborul lin de
Eternitate în eternități.
vezi mai multe poezii de: Camil Baltazar
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.