Aprilie, luna în care mor mulți ofticosi va veni să ne sărute geamurile cu lumina transparentă și fluidă, împrospătând brazilor - ramurile.
Și va fi iar veranda plină de bolnavi.
Sora
Madeleine va surâde, împărțind vorbe bune ca dintr-un coș cu daruri; numai eu voi sta la geam, cu ochii calzi, tânjind.
Mamă,
Și-ntr-o după-amiază cu aer răcoros, după o ploaie fină și calmă ca un plânset de ofticos, sara, prietena
Madeleine va rămâne îngrijată lângă mine, fiindcă voi avea febră și-n somn aiurând voi pomeni mereu
de tine.
Am să mă deștept după miez de noapte
și-am să caut mânile surorii.
și o să mă doară auzind
cum afară se-ntorc cu scâncet de litanie — cocorii.
Și fiindcă nu voi putea plânge,
gura mi se va umple de cald și de sânge.
Spre dimineață când bolnavii se scoală
cu gemete și-ntrebări pe jumătate,
voi dormi frumos,
cu mânile a rugăciune pe piept încrucișate.
Și poate că voind să mă așeze în capelă,
mă vor plimba descoperit prin grădină.
Și cum mă vor purta tăcut pe alei
în dimineață vibrând ca o coarda de violină,
se va pleca o creangă de copac
umbrindu-mi fața cu tăcere
și sărutându-mă blajin cu floare albă
ca o târzie și cuminte mângâiere
Și cum mă vor fi lăsat să hodinesc puțin cu fața galbenă brodată-n albul aprilin, va fi atâta liniște în jurul meu, creanga va stă boltită asupra-mi cu teamă, c-aș vrea în clipa ceea să te rog, când vei afla de moartea mea, să nu plângi, mamă.
vezi mai multe poezii de: Camil Baltazar
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.