Când Dunărea sărută marea, pământul o susține,
Cerul le e martor și toți trei se simt atât de bine,
Soarele le pune cununa, e sus pe albastrul cer...
Doamne, mângâie-i c-o undă de pace, atât îți cer!
Fă oamenii mai buni, să știe să Vă prețuiască,
Dă-le o minte pură, să știe să conviețuiască,
Mama-natură să poată trăi după legile ei
Și Mama-pământ să nu fie umilită de mișei!
Iubirea divină să se reverse peste tot în plenitudunea sa,
Fă Doamne dreptate, după capul lui, pe om nu-L lăsa,
El vrea să controleze... dar pământul ni-l distruge,
Știu că nu le vei permite... au distrus destul, AJUNGE!
vezi mai multe poezii de: Artangel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.