Când iarna...
Se şterge privirea din toamnă.
Când iarna din drum ne întoarce,
lacrimi îngheaţă,
soarele-n ceaţă
fuioare de fumuri ne toarce,
iar gerul, la nopţi ne condamnă.
Pereţii din inimi fac ţurţuri.
O mână ce muşcă din gheaţă,
în gheară de vultur se face,
din zbor să ne-nşface
şi sânge să curgă pe faţă,
pe riduri, brăzdate de şanţuri.
E iarnă ciudat de-ngheţată.
Fereastra se sparge în ţăndări,
cioburi mărunte
se prefac într-o punte,
peste văi, în căldări,
către luna de ger agăţată.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.