Să știi că atunci când tu vei pleca,
Fereastra ce dă în camera mea
Va sparge lumina-n fractali de argint
Şi-mi va fi dor, şi-am să plâng, şi-am să mint.
Să știi că atunci când tu vei veni,
În noaptea din noapte-o s-adun zi cu zi
Şi poate puţin dintr-un bob de-amintiri
Şi cât mai puțin din zăpada de miri.
Cununia să fie aici, pe pământ,
Şi luna de miere în cerul tău sfânt,
Alaiul să poarte trena iubirii,
Aşa cum zăpada se-alintă cu mirii.
Mă uit azi la ceasul ce-şi bate tic-tacul
Din clipă în clipă, cum tremură acul;
Aştept pe un scaun din lemn de arţar
Să gust depărtarea, cu tot cu amar.
În nodul din gât se prinde speranța.
Tresar, mă ridic, se zguduie clanţa,
Privirea-mi întorc, tăcută, spre ușă:
E moartea, zâmbind, iar eu – o păpuşă.
18 august – 10 octombrie 2016, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.