Când ”dincolo” îmi va suna la poartă
și timp nu voi avea la infinit,
C-un ultim gând mă voi plimba pe-o hartă
să văd cum am purces către sfârșit.
Au fost în cale intersecții multe
și indicații spre acel parvis
ce-așteaptă ca mulțimea să exulte
la tot ce-i va fi dat doar cu permis.
Nu am ales faleza prea umblată
pavată cu sclipiri și slăbiciuni!
M-am aruncat în marea înspumată
ca să găsesc tăcerea-n pasiuni.
Am prins în gând o clipă de tăcere
Și am sorbit-o-n mine pân’ la os
Să-mi fie antidot la o durere
dictată de destinul zgomotos.
De n-ați văzut a mea coloratură,
Să știți cu numai eu sunt vinovat,
Căci mi-am ascuns interna velatură
sub un costum prin neguri camuflat!
Nu ați văzut cum focul meu buiestru
a degajat interne energii
Și ați crezut că sub al vost’ sechestru
mă voi scălda în fade letargii.
E timpul să m-arunc către înalturi
Să las în urme cercuri tremurând
Ce-or aminti c-am fost imun la sfaturi
Și am decis să lupt pentru un gând.
Mă voi opri din nou la o cetate
cu ziduri în ruină și-n păcat,
bolnave de trecut și gravitate
tot apărând lumescul abcedat.
Voi bate-n porți să vă invit la viață
să vă îndrept privirea către cer,
Să vă tratați de-a banului orbeață
ce sapă în prezentul auster.
Iar de voi fi întâmpinat cu pietre
Ideea mea de strajă am s-o las
Să apere ale cetății vetre
și nu va cere nicimăcar un mas.
Voi continua să urc spre vindecare,
Iar roua de prin zări o voi căta
să-mi ostoiască setea de clacare
când liniștea în jur va exploda.
Mă voi fixa prin propria gândire
de propriul pisc pe care l-am dorit.
Și voi muri bolnav de fericire
că n-am ales un pisc bătătorit.
vezi mai multe poezii de: blacks