Într-o zi când Toamna se-alinta-n oglindă,
Mi-am trimis privirea chipul să i-l prindă
În strânsori de raze-nchipuind o plasă
Trasă-adânc în suflet, să îi fie casă
Și să-ncerce-acolo focul să aprindă
Cât să-mi pară viața, iar, misterioasă.
Gândurile-mi, toate, au înconjurat-o
Murmurând întruna: “Vrei mireasă, iat-o!”
Nu-mi păsa de verde, nici de primăvară,
Nu voiam nici vara să mă-ncingă, iară;
Eu, cu Toamna-n suflet, viața am luat-o
Ca pe-o alta nouă, auxiliară.
Și-mi cântam pe struna frunzei ruginite,
Îmi scriam iubirea-n foi îngălbenite,
Norilor de ploaie le făceam în ciudă
Și-i goneam cu vântul, doar să nu audă
Vaierul din roze care mor. Și, uite:
Cine-a zis că viața e, în toamnă, crudă?
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cel care-mi place. :) Mulțumesc frumos!
Daniel Vișan-Dimitriu (autor)
joi, 28 octombrie 2021
În dulcele stil clasic ... :)
Adina Speranta
joi, 28 octombrie 2021