Ţi-aş fi ţesut din vise
O nouă primăvară
Şi stelele promise
Pe chipu-ţi de fecioară
Le-aş fi aprins de-odată,
Să-ţi lumineze-n noapte
Fiinţa-ţi preacurată,
Ce o chemam cu şoapte.
Ţi-aş fi adus azurul
Din mările întinse
Şi, aşternut de-a pururi
Pe doruri necuprinse,
L-aş fi rugat să-ţi poarte
Din gândurile-mi calde,
Ca pure nestemate
Cu licuri de smaralde.
Dar te-nţeleg, copilă,
Căci te-ai temut ca viaţa
Să nu-ţi rămână-o filă
Rigidă precum gheaţa
Şi să plăteşti veciei
Un mult prea mare bir,
De dragul veşniciei
Gustată din potir.
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.