Capătul luminii - Ionutz21
Poezie adăugată de: Ionutz21

    joi, 05 august 2021

Capătul luminii

Capătul luminii e la drum de țară,
Arde-n mine focul că mi-e dor de vară.
Trag din narghileaua ce-a-mplinit destine
Și prin ochii nopții ești doar tu cu mine.

Măcinați de doruri și de lacrimi multe,
Suntem două gânduri, ce-au croit o punte!

Dincolo de geamuri, vântu-și strigă floarea
Raza printre nouri și-a pierdut culoarea
Picături de rouă ce din cer coboară,
Îmi lovesc pupila pentru-a mia oară.

Și orbit de vremea asta imatură...
Mă privesc prin ochii-ți detașați de ură.

Noaptea mă condamnă să plutesc agale,
Prăbușit în brațul lacrimilor tale...
Te cuprind de suflet și te trag de plete,
Să-mi cunoști dulceața plină de regrete.

Între noi iubirea-i mare cât un munte,
Amăgiți de viață construim o punte!

Georgian Ionut Zamfira 05.08.2021



vezi mai multe poezii de: Ionutz21




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.