Sloboz, Doamne,-n urechi svinte
Grai cu de jele cuvinte
Și mi-ascultă mișea rugă
La greu, ce-ț sunt a ta slugă,
Când îț strig cu mare jele
Dintr-adâncul de greșele,
Dumnezăul bunătățâi,
Mi-ai ascultat direptățâi,
Doamne, ce să înmulțâră
Ceia ce mă trag cu pâră!
Asupră-mi mulț să sculară,
Cuvânt mare cuvântară,
Ce poate fi de poveste,
Ca aceasta, și de veste,
De să zborâră păgânii,
Gloate, tineri și bătrânii,
Ferice de omul ce n-a merge
În sfatul celor fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a ședea-n scaun de pierzare.