Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n ţărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.
Marea vorbeşte,
Dar numai inimile tumultoase
Îi înţeleg spusele:
Este faţa
Unei mame aprige vorbind.
Marea este tânără.
Fiecare furtună îndepărtează negurile
Şi-i limpezeşte vârsta de cearcăne.
O aud râzând, nepăsătoare.
Iubesc marea,
Acei oamenii care o cutreieră
Şi care ştiu că or să moară
Învăluiţi în sarea ei.
Lăsaţi-i să vină pe cei tineri
spune marea.
Lăsaţi-i să-mi sărute faţa
Şi să mă asculte.
Sunt ultima lume
Şi eu vă spun
De unde vin furtunile şi stelele.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Carl Sandburg
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.