MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ…cinci zaruri în căutarea şansei.
Nu demult…marea era întinsă…
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic…ea păstrează totul.
Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.
Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.
Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.
Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.
Trad.Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Carl Sandburg
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.