Coborârea bruscă a mierlei,
Frânarea aripilor în zborul oprit,
Oprirea la jumătatea drumului și apoi pornirea: pornirea spre triunghiuri,
cercuri, bucle ale unor noi hieroglife –
Așa e felul lui Aprilie: o femeie:
„O, da, sunt iar aici, iar inima ta
știa că vin.”
Porumbei albi se avântă spre soare,
E în toi un maraton al măiestriei aripilor:
„Cine iubește cel mai mult primejdia? Cine iubește cel mai mult aripile?
Cine face tumbe, pentru Dumnezeu, în numele puterii aripilor, sub soare și cer albastru,
într-o zi de joi din aprilie?”
Astfel, zece capete înaripate, zece perechi de picioare înaripate
își poartă formele albe în cursă deasupra cartierului Elmhurst.
Zboară iute: o clipă, cele zece laolaltă păreau un fulg din spuma valurilor,
un vârtej de crizantemă ce vorbea cu argintul și azurul.
Copila stă pe umerii mei.
În lumina lunii de pe preerie, picioarele copilei îmi atârnă peste umeri.
Ea stă călare pe ceafa mea și o aud numindu-mă un cal bun.
Alunecă jos – și intră în argintul lunar al unui pârâu din preerie;
Aruncă o piatră și râde la sunetul ei de bolborosit.
vezi mai multe poezii de: Carl Sandburg
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.