Când m-am născut, un înger strâmb
din cei care trăiesc în umbră
a zis: Du-te, Carlos, fii
gauche în viaţă.
Casele îi spionează pe bărbaţi
iar ei aleargă după femei.
Şi poate că seara ar fi albastră,
de n-ar exista atâtea dorinţe.
Tramvaiul trece ticsit de picioare:
picioare albe negre sau galbene.
Doamne, de ce atâtea picioare, întreabă inima.
Dar ochii mei
nu întreabă nimic.
Bărbatul ascuns după propria lui mustaţă
e serios, simplu şi puternic.
Aproape că nici nu deschide gura.
Are puţini, foarte rari prieteni
bărbatul din dărătul ochelarilor şi-al mustăţii.
Doamne, de ce m-ai părăsit
dacă ştiai că eu nu eram Dumnezeu,
dacă ştiai că eram slăbănog.
Lume lume vast mapamond
de era să mă cheme Raimond
puteam fi cel puţin o rimă, dacă nu o soluţie.
Lume lume vastă lume,
dar mai vastă-i inima mea.
Nu ar trebui să ţi-o spun
dar această lună
dar acest coniac
acum îi frământă în draci pe oameni.
vezi mai multe poezii de: Carlos Drummond de Andrade
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.