Lăsând Sinaia, plaiul suitor răzbate
Spre stânci rostogolite într-al Peleșului vad,
Peste puhoaie, ferigi, buturugi, zăgazuri răsturnate,
Acolo izbucnesc Carpații o cetate din oștiri de brad.
Bucegii-amenință ca iazme-n urmă, dedesubt,
Pe când urcușul, drum spre cer desface,
La văgăuna unde stau molizii cu vârful rupt,
Cuvântul sufletului, cântec se preface.
Torentul prăbușit, în fund de văi vuiește,
Când din hățiș spre pragul crestelor călcând,
În legănat, cu nepăsare ursul hoinărește,
Iar vulturul pe slăvi rotește priveghind.
Din nori giulgiu negru zdrențuind,
Urieșii mână turma de balauri și jivini,
Furtuna duduie-n cazanele de smoală clocotind,
Amnarul fulgerelor bate, scăpărând lumini.
Trăsnite trunchiuri spre adânc de hăuri năruiesc,
Spărgând răsunet, prin singurătăți de veșnicie,
Împărăția pietrei și-ntreg îndemnul Firei stăruiesc:
„Înalță-te în tine, spre Tărie”.
traducere Adrian Maniu
vezi mai multe poezii de: Carmen Sylva
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
;)
-Dacă și regina știa să facă deosebirea dintre brad și molid! ...
moș gerilă = ?
narcispurice
duminică, 13 iunie 2021