să ai mereu aceeaşi faţă
grea povară pentru inimi
ce vor să te-nţeleagă
îţi este chipul încruntat
precum e stînca
sub homericele valuri
unde e faţa uimită de splendoarea vieţii
unde e chipul în care iubirea
şi-a săpat sigiliul
unde-s primăvara vara
şi toamna cu frunzele-i de aur
unde sunt eu
şi sufletul pe unde rătăceşte
corabie
fără de cîrmă vîsle şi-ncăpătoare pînze
catarg înalt şi despuiat
covîrşitoare noapte
vezi mai multe poezii de: Cassian Maria Spiridon
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.