vine
se rostogoleşte de neoprit
începutul cumplitului
sigur
pe lauri
pe victoria sa
nici îngerul nu-l poate
încremeni între
hulubii vestitori
stăpînii golului
ai văzduhului brăzdat
de sunetul de metal
cu o vibraţie ce înspăimîntă
alungă orice speranţă
în faţa cumplitului
cine să-şi pună
pavăză pieptul
întunecate sunt lacrimile
timpului prin care străbatem
şi focul se întunecă
îşi pierde vigoarea
abia pîlpîie/ se stinge
cînd suflă cumplitul
e strigătul
copilei dispărute
neaşteptat
ca avalanşa în munţii
încărcaţi de proaspete ninsori
în chinga albă a zilei
cînd uitarea
va cuprinde inimi
vor amuţi şi clopotele-n schit
vezi mai multe poezii de: Cassian Maria Spiridon
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.