racul
din arcul său zodiacal
veghează
un mal de smarald
găzduieşte inimi şi trupuri de bronz
neostenite valuri vin şi revin
se călătoresc de nicăieri spre niciunde
sunt doar mişcare
ne spune bătrînul geometru
şi murmur şi huiet sunt vocile apei
zilele trec/ se petrec
se-ntunecă
pierdute cu mine odată
sclipiri de gînd
obscure ca lumina lunii
mici planoare sunt pescăruşii
sub pătura întunecată a furtunii
alarma din ţipetele lor e una strîngătoare
curînd
din cîţi au fost
rămîn lungi şi perpendiculare perdele de ploaie
cu ele sufletul se primeneşte
în răcoare
ascultă tunetul
un vestitor al inimilor
şi rîndunelele
în cuibare bogate în pui
se-ndeamnă către adăposturi
o ploaie în averse/ torenţială
umple marea/ cîmpia
se revarsă
peste piepturile înfierbîntate
ale dragostei
a încetat
s-a limpezit şi orizontul
puhoaiele din ceruri s-au mîntuit
le-au înghiţit pămîntul şi oceanul
şi ele însetate
ca iubirea
vezi mai multe poezii de: Cassian Maria Spiridon
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.