cresc valurile
ca patimile omului
în singurătatea nopţii
şi vînturile aleargă corăbii
împing oameni şi vase
în direcţii abia stăpînite
e cugetul pus în ascultare
sub patrafirul norilor
al marelui rozariu
cu delta
litera ce-l împresoară
trigonometric
în triunghiuri echilaterale
e stela creştină
ce ne îndrumă paşii
peste crestele învolburate
păşim precum Iisus
călcăm pe ape
spre mîntuirea ce va fi să fie
încătuşaţi de nesfîrşite patimi
şi pocăinţe
nu totdeauna pe măsură
vin valurile
ca îmbrăţişările
ce dragostea dintîi inspiră
şi adună
vezi mai multe poezii de: Cassian Maria Spiridon
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.