Cât de frumoasă eşti, cumva, femeie,
Atunci când mă atingi ca o atee,
Cât de frumos îţi pică părul des
Pe umărul pe care l-ai ales!
Cât de înaltă pari de-aici, de jos,
De unde se dezleagă ce-i frumos,
De unde mă dezleg şi eu, femeie,
Când noaptea ne închide cu o cheie.
Şi cât de verde-i drumul către pat,
Şi cât de verde sunt şi dezlegat
De mâinile femeilor mârşave,
Premisa unor boli atât de grave.
Cât de frumoasă eşti cumva, mereu,
Atunci când te ating ca un ateu,
Cât de înaltă pare umbra ta
Pe umbra mea, închisă undeva.
22 octombrie 2016, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulţumesc, Estera :)
lorena.craia (autor)
miercuri, 21 decembrie 2016
Foarte reusit mesjul poemului.
estera
sâmbătă, 10 decembrie 2016