Poteraș cu ochi ca iarba,
Puși la umbra de sub gene,
Lasă căile codrene
Și sulemenește-ți barba,
Că de tine-întreabă-întruna
Două tinere surate,
Ce-au rămas nesărutate
Pe gurița cât aluna.
Scapă de pistoale, iute,
Că-ți deschid în zori portița
Și Catinca, și Măndița.
Amândouă-s neiubite.
Jos, spre râul cu cascade,
Stă Catinca cea focoasă,
Amăgită pescăreasă,
Cu norocul în năvoade.
Noaptea, -n inimă te strânge,
Ca bulboana pui de pește,
De alean se perpelește,
Te visează și te plânge.
Sus, la strunga cu mioare,
Stă Măndița cea cuminte,
Cântă despre cele sfinte
Cu privirea dusă-n soare.
Gândul înspre tine-i zboară,
Însă zborul lui o frige,
Ca și lacrima ce curge.
Plâns tăcut de sălcioară...
Te așteaptă amândouă
Și nu-i bai să te împartă.
Cu așa băftoasă soartă,
Poți căta și-o alta... nouă.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.