mi-e dor de întâmplările cu tine
de oameni simpli și zăpezi
de adăposturi în care se ascund de mii de ani
cormoranii
în umbrele feritelor amiezi
câteodată nu am loc pentru mine
sau pentru noi
cei care-ncăpeam ȋntr-o singură silabă
a pruncilor născuți în grabă
iubito, mă ajunge un sfârșit
ce seamănă cu o femeie neiubită
parcă-aș mai sta
pe banca întâlnirii premature
se pregătește să mă-njure
această moarte care m-a trăit
acum că sunt iubitul neiubit
21 februarie 2017 – 15 decembrie 2018, Constanța
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.