Cine-i de vină că Iubirea-i doar
un fulger, o scânteie, o privire?
Și cum este izvor de fericire
când ea ne mângâie atât de rar?
Cine-ar putea să facă-acum dreptate?
Pe cine să întreb? Cui să mă plâng,
când numai cel care gândește strâmb
spune că vede-n ea eternitate?
Și totuși câte amintiri mă dor!
Nu pot să cred că-aproape s-a sfârșit
această clipă cât un Infinit
în care-adesea am putut să zbor...
Dar știu un adevăr dumnezeiesc:
înving mereu doar cei care iubesc!
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.