În fierbințeala zilei cea din urmă
Îți voi striga să nu mă lași în umbră,
Să mă ridici acolo, lângă stele,
Să luminez pământul vieții mele.
Să-mi dai și-un ochi, mărite Univers!
Să pot iubita-mi s-o privesc din mers,
Să mi-o sărut prin razele de lună,
Să simt că suntem iarăși împreună.
Să o privesc în fiecare seară
Prin spațiul negru care ne separă,
Să stau cu ochiul meu de veghe
Acelei care-a fost a mea pereche.
Și dac-ar fi să nu pot s-o găsesc,
Fiindc-a murit, chiar dacă moartea n-are sens,
Să-mi dai putere ca să strălucesc,
Să-i luminez calea prin Univers.
Iar de-o fi să n-o așezi în preajma mea,
Să știi că-n veci n-o voi uita
Pe-aceea ce mi-a fost alăturea
Atunci când nimeni nu voia să-mi stea.
Și-am să colind cu ochiul meu pământul
Până în ziua în care-i voi găsi mormântul,
Și-atunci voi poposi cu raza mea de stea
La căpătâiul celei ce-a fost iubita mea.
vezi mai multe poezii de: serban78
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.