Stoluri de păsări însângerate
Trec peste dealuri pietrificate.
Apune soarele peste copaci
Și vântul blând îți spune să taci.
Urcă un țipăt din inima frântă,
Vrea ca să iasă pe gură, se- avântă,
Însă un gând oprește să curgă
Nemulțumirea de veșnică slugă.
Pasărea tristă se- înalță la ceruri
Și sângerează s- ajungă la stoluri,
Se contopește în zbateri de aripi,
Sângele udă pământul în stropi.
Zborul e crâncen și pasărea plânge,
Viața nu poate a o mai înfrânge,
Gândul la zilele în libertate
Îi dă putere să zboare departe.
Păsările simt că o surată
Zboară în chin și e-însângerată,
Trei dintre ele flanchează durerea
Și o transformă... renaște puterea!
Pe un pământ -făgăduință
Se odihnește având credință
Pasărea care a fost rănită
O viață-întreagă... E fericită!
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.