Cerul e alb
Pământul e alb
Câmpiile sunt albe.
Fumul alb
Se înalță ușor
Pe coșurile nalte.
Dorul meu alb
Se așterne moale
La picioarele tale.
Tu calci pe el
Te duci agale
La vale.
Iar eu rămân
și mă simt
ca un copac
La ceas de alb
Cu ramurile goale
În mijlocul câmpiei.
vezi mai multe poezii de: mirimirela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Superb comentariu ! Mulțumesc ...
mirimirela (autor)
luni, 04 mai 2015
Atunci cand lumea s-a imbracat in alb, vazut-am intunericul din mine. Am devenit si eu alb, aratand intunericul lumii. Fiecare ramura, s-a imbracat ca mine. M-am amestecat, printre sfasioasele umbre. Cine era? Nu m-am recunoscut, de atata lumina. Cine sunt? Nu ma mai vad, de atata intunecime.
Copacul privea la mine. Nu mi-am revazut umbra.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 04 mai 2015
Nu mă supăr, cum să mă supăr ? Îți mulțumesc că exiști ! Dar prin repetarea obsesivă a acestui alb (non-culoare), tocmai asta am vrut să scot în evidență:pustietatea sufletească. Atât m am priceput. ..
mirimirela (autor)
sâmbătă, 18 aprilie 2015
Mirela ...prima strofa trebuie sa modifici , abunda de alb/alb/albe....Acelasi "alb "
se repeta si in a doua , a treia strofa. Mesajul e superb , poate restrangi prima strofa , inteleg ca titlul impune , dar e prea mult alb . In poezie trebuie sa vii cu ceva diferit , sa nu repeti un cuvant de multe ori.
Sper sa nu te superi pe mine. Repet , mesajul e absolut superb !
Adina Speranta
vineri, 17 aprilie 2015
Iar eu mă bucur ca un copil ,atunci când vă place !
mirimirela (autor)
vineri, 17 aprilie 2015
Frumos.
ALapis
joi, 16 aprilie 2015
Si mai frumoasa. Imi place mult.
stomff
joi, 16 aprilie 2015