Doamne, din câte fire suntem legați,
din câte ochiuri și noduri
și plase de linii,
dacă încerc un singur pas, dintr-odată
totul
se năruie.
Dacă fac un singur nod,
nimic
nu se mai poate
cunoaște.
Ultimul
Orfeu
întoarce-te, iubite.
Nu mai veni acum.
Pleci la drum singur așa cum ai pornit să-ți cauți copilăria pentru totdeauna pierdută.
Pleci și de astă dată
nu te mai uiți în urmă:
nu mai e nimic care să fie salvat?
nu mai e nimic
care
să te mai poată întoarce.
Se șterge dunga albastră a dealului.
Se lasă tăcere împrejur.
Și cu tine pleacă fără să știm însuși drumul.
Și cu tine pleacă fără să știm
însăși
inima lumii.
vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.