Trist străbăteam un ocean,
poate saturnian,
când deodat', îndepărtat,
sufletul mi-a sfâșiat
marele zvon dodecafon
al câinilor lui Acteon.
Unde-s, mi-am zis, în care vis
zarurile iar m-au trimis?
Unde-i, strigai, zveltul alai,
unde e cel fără grai
care în sine însuși dispare
ca într-o floare devoratoare?
vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.