Nu cu sângele te mai țip, Lumina mea,
nu cu gura.
Nu cu vorbe, cu tăcerea lumilor te rostesc.
Cu ochii tăcerii te văd încă.
Fulgerul tăcerii
îl ridic spre tine
ca un țipăt
și-i spun: naște și luminează,
și ce luminezi, luminează odată pentru
totdeauna,
și ce vezi,
fă să nu se mai termine niciodată.
vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.