A fost un om
care era eu însumi.
Eu merg în locul lui.
Și cel ce merge-n mine este golul.
Privește încet acolo unde
punctul țipă de lipsă de alb
și ziua își
caută seara și seara lipsește
și somnul se devoră pe sine
și nu adoarme
și un deal lacom își tot înghite malurile.
Oarbă se deschide soarelui
cucuta nepăsătoare:
Doamne, sunt nebună, nu poate fi adevărat,
aici am fost eu, aici a fost drumul,
femeia care își toarce părul
la malul unui fluviu
e marginea.
vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.