Acvila străbună - Cezar Bolliac
Adăugat de: Adina Speranta

Buciumul lui Zamolxe sună,
Scoală, Acvilă străbună,
Scoate capu, te trezeşte,
Du-te de te-ntinereşte:
Du-te-n Pareng de te scaldă,
Că dă Mithra vremea caldă.

Fă-ţi apoi o avîntare
Şi te-opreşte-n Furu Mare,
Şi-mi aţintă, fără frică,
Soarele ce se ardică!
Tinde lung a ta umbrire,
Cheamă-ţi fiii la unire;

Dă din aripi şi răcneşte,
Îi adună, le grăieşte
Că Traian plin de ardoare
Stă pe Omul în picioare,
Le trimete voie bună
Şi porunca-i aşa sună:

„Ce e astă împărţire
Şi a numelui smintire!
Că vlăscenii, moldovenii,
Transilvenii, bănăţenii
Nu-s în tablele d-aramă,
Nici că-i ştie vechea Famă.

Pot să facă din Dacia,
Pe dreptate, România;
Dar românii au un nume
Pe cît vor trăi în lume.
Deci să-ncete poroclirea,
Dezertarea, dezunirea.”

Dă-te-n Istru-apoi, cu fală,
Ia p-aripi apă lustrală
Şi te-ntoarce de-i stropeşte,
Şi pe toţi îi înfrăţeşte:
În străvechea Românie,
Decît fraţi să nu mai fie!


Paris, 25 martie 1856



vezi mai multe poezii de: Cezar Bolliac




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.