Ţiganul vîndut - Cezar Bolliac
Adăugat de: Adina Speranta

I
„Vai! ieri aveam soţie, aveam şi tată, mumă,
Aveam un copilaş!
Viaţa-mi părea lesne, robia-mi părea glumă
Privind al meu sălaş!

Cînd trişti veneam, pe noapte din munca cea în silă
În care ne-osîndeam,
Şi dam o roată vetrii, – oh! ne priveam cu milă,
Dar tot ne mîngîiam;

Măcar că de la muncă veneam obosiţi foarte
De foame şi bătăi;
Măcar c-adesea-oară rugam a noastră moarte
Ca să scăpăm de răi.

Cînd este-ntre-ai săi omul îşi află mîngîierea
D-ar fi oricît mîhnit!
Dar cînd străin e omul, atunci e grea durerea
Şi focul îndoit!...

II
O! oameni fără lege! Stăpîni fără-ndurare
Cu inimă de fier!
Cînd smulgeţi unei mume un singur fiu ce are,
Gîndiţi atunci la cer?

Gîndiţi oari la durerea ce cearc-acea săracă?
L-acele reci sudori
În care desperarea şi lacrima îi seacă,
L-acele cruzi fiori

Ce se deşţept într-însa cînd îşi aduce-aminte
Că nu mai are fiu,
Că nu o să-l mai vadă! îi piere dinainte!
Îl dă-n mormînt de viu?

O! cînd ne daţi botezul ziceţi că suntem rude;
Ziceţi că suntem fraţi!...
De Domnul nu vă temeţi? Nu ştiţi că el v-aude?
Gîndiţi că-l înşelaţi?

Cînd vă jucaţi cu oameni întocmai ca cu vite, –
Şi ce zic! mult mai reu!...
Căci voi cătaţi de vite; sunt mult mai îngrijite;
Iar noi, munciţi mereu!...

Un cal în grajdul vostru ce îngrijire n-are?
P-un cal cîţi robi n-aţi da!
Ţiganul rob, sărmanul, ar fi el oare-n stare
C-un cal a măsura?

III
M-or fi plîngînd părinţii!... De mumă-mea mi-e teamă
C-o fi murit jelind!
Cînd îi întreabă fiu-meu: – "Unde e tata, mamă?"
Of! cum l-or fi minţind!

Cînd să-l mai văd o dată, parcă mi-ar fi mai bine,
Parc-aş putea să mor!...
Nevasta mea, săraca! o fi plîngînd de mine,
O fi murind de dor!

Acela ce ne vinde nu vinde şi gîndirea;
Măcar că s-a tocmit
Pe sufletele noastre; măcar că omenirea
Nimic a socotit!

Şi-a rîs el d-astea toate! şi-a rîs el de durere
Pentru puţin venit!...
Să-i fi luat lui fiii, părinţii şi muiere –
Oari cum ar fi trăit?

O! cît ar fi mai bine să fim ca dobitoace,
Să nu simţim deloc
A noastră chinuire! Să nu ştim ce ne face
Pe cînd în cărţi ne joc!

IV
Ce-o fi luat pe mine?... A fi-n mai bună stare!
Of! ranele mă dor
Şi lanţul rău mă strînge! M-au strîns, cumpliţii, tare...
Cum aş voi să mor!...

Vedea-va faţa-ţi, Doamne, stăpînul ce mă vinde?
Copiii i-or trăi?
Pe neamul său păcatul oari nu se va întinde
Cînd el nu va mai fi?

Oare-mi păstrezi acolo ceea ce-aci-mi lipseşte?
Voi fi eu răsplătit
De muncile şi chinuri, la care m-osîndeşte
Acest nelegiuit?

Bagi tu de seamă, Doamne, la astă omenire,
Cum merge treaba-aci?
Ştiai ce am a trage cînd îmi dedeşi simţire,
Şi ce fel voi trăi?

Cînd îmi dedeşi viaţă, cînd îmi dedeşi soţie,
Cînd tată m-ai făcut,
Ştiai ce-mi scrie soarta? 'Născut că-s în robie,
Şi c-o să fiu vîndut?’’

V
Aşa vorbea-ntr-o noapte, flămînd, închis în casă,
Ţiganul cumpărat.
Privea gemînd la lună; dar nu putea să iasă,
Căci strîns era legat.

A doua zi, stăpînul mai că se întristase
Aflînd c-a păgubit
Patrusprezece galbeni; – atîta cumpărase
Ţiganul ce-a murit.


Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 1843, nr. 15



vezi mai multe poezii de: Cezar Bolliac




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.