Savanti severi, plecati pe luneta planetara,
Ca si amanti frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisica din camin,
Ca ei de rebegita, ca ei de sedentara.
Prietene stiintei si voluptatii vii,
Ele iubesc tacerea si-au spaima de tenebre;
Le-ar folosi si Iadul la cursele-i funebre,
De si-ar pleca trufia felina spre-a servi.
Visând, ele s-asaza în nobila tinuta,
Ca sfincsii ce-n deserturi contempla zarea muta,
Sau dorm în pacea noptii si-a visului etern;
Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Si pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapara prin stranii si mistice pupile.
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire