Iubiții-atâtor desfrânate
Sunt fericiți, sătui, ușori;
Eu, brațele ce-au strâns doar nori
Le simt acuma sfărâmate.
Și din toți aștrii neatinși
Ce mi-au sclipit din înălțime
Prin ochii-mi stinși de-ntunecime
Trec amintiri de sori aprinși.
Zadarnic bolta nesfârșită
Crezui s-o vântur cu noroc;
Sub nu știu care ochi de foc
Aripa mi-a căzut topită;
Și ars de dorul de frumos,
N-am fost măcar slăvit ca unii,
Să-mi dărui numele genunii
Ce mi-a deschis mormântul jos.
traducere Șerban Bascovici
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.