în perioada celor mai grele vremuri
pe băncile din parc
în puşcării
sau trăind cu
curvele
am avut mereu un fel de mulţumire –
n-aş numi-o fericire –
care era mai mult un echilibru
interior
o acomodare
la orice se întâmpla
şi care îmi era de ajutor în
fabrici
şi atunci când relaţiile
cu fetele mergeau
prost.
m-a ajutat
pe vremuri de război şi de
mahmureală
de încăierări prin ganguri
şi prin spitale.
să te trezeşti într-o cameră ieftină şi
să ridici jaluzelele –
asta era cea mai stranie
satisfacţie
şi să traversezi podelele
spre un dulap vechi cu o
oglindă crăpată –
văzându-mă pe mine, urât,
rânjind la tot şi la toate.
ceea ce contează e doar
cât de bine
calci prin
foc.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.