Am trecut pe aici, spune ea, să-ți spun
că asta e tot. Nu glumesc, s-a
terminat. asta e tot.
Stau pe canapea și o privesc cum își aranjează
părul lung și roșu în fața oglinzii
din dormitorul meu.
își ridică părul și
îl strânge grămadă în vârful capului –
își lasă privirea să se întâlnească
cu a mea –
apoi își lasă părul liber și
îl lasă să cadă peste față.
mergem la culcare și o țin în brațe
din spate, fără să scot un cuvânt,
cu brațul în jurul gâtului ei
îi ating încheieturile și mâinile
urcând până la
coate
nu mai sus.
ea se ridică.
asta e tot, spune ea,
e destul. ei bine,
plec.
mă ridic și o conduc
până la ușă
chiar înainte să plece
spune:
vreau să-mi cumperi
niște pantofi cu toc înalt
cu tocuri cui, înalte și subțiri,
pantofi negri cu toc înalt.
nu, îi vreau
roșii.
o privesc mergând pe aleea de ciment
pe sub copaci
merge bine și
în timp ce poinsettia picură în soare
închid ușa.
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.