dezbrăcat, lângă peretele casei,
ora opt dimineața, întinzând ulei de susan
pe trup; Doamne, oare la asta
am ajuns?
Cândva mă băteam pe alei întunecate
doar de dragul distracției.
Acum nu mai râd.
Îmi torn ulei pe piele și mă întreb:
câți ani mai vrei?
câte zile?
Sângele mi-e întinat și un înger
întunecat îmi stă în minte.
Lucrurile sunt făcute din ceva și
se duc spre nimic.
Înțeleg prăbușirea orașelor, a
națiunilor.
Un avion de mici dimensiuni trece pe deasupra.
Privesc în sus, de parcă ar avea vreun rost
să privesc în sus.
E adevărat, cerul a putrezit:
nu mai e mult timp pentru niciunul
dintre noi.
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.