iată-i că vin
băieții ăștia
camion gri
radioul merge
se grăbesc
e destul de spectaculos:
cămăși desfăcute
burți ieșind în afară
scot pubelele în fugă
le rostogolesc spre sistemul de ridicare
iar camionul le macină și le ridică
cu un zgomot mult prea mare...
a trebuit să completeze formulare
ca să obțină joburile astea
își plătesc casele și
conduc mașini de modele recente
se îmbată sâmbăta seara
acum, în soarele din Los Angeles
aleargă dus-întors cu pubelele
tot gunoiul ăla ajunge undeva
și strigă unii la alții
apoi se urcă toți în camion
și pornesc spre vest, spre mare
niciunul dintre ei nu știe
că eu sunt în viață
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski