iată-mă
în pământ
cu gura
căscată
și
nu pot nici măcar să spun
mamă,
iar
câinii trec în fugă, se opresc și se pișă
pe piatra mea; simt totul
în afară de soare
și costumul meu arată
jalnic
și ieri
s-a dus și ultima parte
din brațul stâng
n-a mai rămas mare lucru, totul e ca o harpă
fără muzică.
măcar un bețiv
în pat cu o țigară
ar putea mobiliza 5 autospeciale
de pompieri și
33 de oameni.
nu pot
să
fac
nimic.
dar P.S. – Hector Richmond, din mormântul
de alături, se gândește doar la Mozart și la omizi
din bomboane.
e
o companie
foarte proastă.
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.