suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
aşa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri –
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de feţe omeneşti
aplecat deasupra mea –
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
şi zidurile sinelui meu.
am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna
sinelui meu,
iar vinul a fost bun,
cel mai bun pe care l-aş fi putut avea,
iar în noaptea asta
stând,
privind în beznă,
înţeleg în sfârşit
întunericul şi
lumina şi tot ce se află
între ele.
pacea minţii şi-a inimii
soseşte
când acceptăm ceea ce
este:
fiind născuţi
în această
viaţă ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul pierdut
şi zilele pierdute
şi să găsim un pic de mulţumire
în plăcerea de
a le lăsa pe toate
în urmă.
bea din fântâna
sinelui tău,
nu plânge pentru mine.
citeşte ce-am scris,
apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
şi începe
totul iarăşi de la capăt.
traducere de Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.