fără prea multe șanse,
complet desprins de
orice scop,
era un tânăr
care mergea cu autobuzul
prin Carolina de Nord,
în drum spre undeva,
și a început să ningă,
iar autobuzul s-a oprit
la o cafenea mică
din zona deluroasă,
iar pasagerii
au intrat.
s-a așezat la tejghea
împreună cu ceilalți,
a comandat și
mâncarea a sosit.
masa a fost
deosebit de
bună,
la fel și
cafeaua.
ospătărița era
altfel decât femeile
pe care le
cunoscuse.
era lipsită de afectare,
avea un umor
firesc,
spontan.
bucătarul de la grătar
spunea
lucruri trăsnite.
iar cel care spăla vasele,
din spate,
râdea – un râs
curat,
plăcut,
sincer.
tânărul privea
zăpada prin
ferestre.
își dorea să rămână
în acea cafenea
pentru totdeauna.
îl cuprindea
un sentiment ciudat
că totul
era
frumos
acolo,
că avea să rămână
mereu frumos
acolo.
apoi șoferul autobuzului
le-a spus pasagerilor
că e timpul
să urce.
tânărul
s-a gândit: „O să stau
aici, pur și simplu o să rămân
aici”.
dar apoi
s-a ridicat și i-a urmat
pe ceilalți în
autobuz.
și-a găsit locul
și a privit cafeneaua
prin geamul
autobuzului.
apoi autobuzul a pornit,
a coborât într-o curbă,
în jos, ieșind
dintre dealuri.
tânărul
privea drept
înainte.
îi auzea pe ceilalți
pasageri
vorbind
despre alte lucruri,
sau citeau,
ori
încercau să
doarmă.
nu observaseră
magia.
tânărul
și-a înclinat capul
într-o parte,
și-a închis
ochii,
prefăcându-se
că doarme. nu mai era nimic
de făcut –
doar să ascult
sunetul
motorului,
sunetul
anvelopelor
prin
zăpadă.
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.