Un radio cu tupeu
se întâmpla la etajul al doilea, pe Coronado Street;
obișnuiam să mă îmbăt
și să arunc radioul prin fereastră,
asta în vreme ce era deschis, și, bineînțeles,
acesta spărgea geamul ferestrei
pentru a rămâne apoi pe acoperișul terasei,
deschis și în bună funcțiune,
iar eu îi spuneam femeii mele,
“Ah, ce radio minunat!”
a doua zi dimineață scoteam fereastra
din balamale
și o duceam la geamgiul
din josul străzii
pentru a-i pune alt geam.
și tot aruncam radioul ăla prin fereastră
ori de câte ori mă îmbătam,
și el rămânea apoi acolo pe acoperiș
mereu deschis și în bună funcțiune –
un radio magic,
un radio cu tupeu,
și-n fiecare dimineață scoteam fereastra
și-o duceam înapoi la geamgiu.
nu-mi amintesc cum s-a terminat toată tărășenia,
dar îmi amintesc
că în cele din urma ne-am mutat de-acolo.
mai era acolo, jos, o femeie care-și lucra
grădina în costum de baie,
scormonea pământul cu o săpăligă
stând cu fundul ridicat în aer;
obișnuiam să stau la fereastră
și să privesc cum soarele lumina chestia aia,
în vreme ce-ascultam muzică la radio.
Trad. Petru Dimofte
https://www.facebook.com/groups/bukowskiquotes/posts/4267392540193306/
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.