CHEMAREA PĂRINȚILOR..
Autor✍Mitică Rusu
Pe un pat mai vechi din scânduri șade o bătrână
Tremurând de bătrânețe ține-un plumb în mână
Cu o lacrimă sub geană șiroind la vale
Încearcă timid să scrie o mică scrisoare..
O lumânare aprinsă pâlpâie pe masă
Răspândind lumină-n jur, pe pat și prin casă..
Așezând pe colțul mesei coala de hârtie
Bătrânica ostenită începe să scrie :
-Dragii mamei copilași ce-ați plecat în lume
Boala grea de care sufăr simt că mă răpune
Anii grei s-au adunat umerii mi-apasă
Mi-aș dori dacă puteți să veniți acasă..
Perna de sub capul meu nu pot s-o ridic
Și c-un glas fără de vlagă deseori vă strig..
De la o noapte la alta simt că-mi piere glasul
Simt că moartea mă-nconjoară și mi-a sosit ceasul..
Tatăl vostru pe alt pat zace ca și mine
Nu mănâncă nici nu bea de vreo două zile..
Mă ostenesc din castron să-i dau ciorbă caldă
Nu mănâncă și vă strigă..vrea ca să vă vadă !
Martor mi-este Dumnezeu soarele și luna
Mă doare când tatăl vostru vă strigă întruna..
Mă privește trist în ochi iar mâna mi-o strânge
Suspinând îndurerat tremură și plânge..
..Dacă nu o să se poată acum să veniți
Mă tem că va fi târziu să ne mai găsiți..
Poarta veche de la drum va fi încuiată
Iar pe ușa de la casă va sta o lăcată..
Tatăl vostru și cu mine vom fi în mormânt
Așteptându-vă pe voi să veniți plângând
Liniștiți spre veșnicie amândoi ne-om duce
Și-o rămâne-n urma noastră numele pe cruce..!
Drept de autor✒Mitică Rusu
vezi mai multe poezii de: MiticRusu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.