Ar trebui să plec; se bate-o oră
Mult prea târzie ca să mă conforte.
Chemarea ei m-atrage în cohorte;
Chemarea ta, ascunsă, mă devoră.
Te joci cu vorba ca să mă escorte
Prin vreme, ca o masă piroforă,
Când ceasul bate ca să ies din horă
Şi nu ştii, a te-abţine, ce efort e!
Stau prins ca-ntr-o capcană ilicită,
Gata să-i sparg ferestrele opace,
Când gestul tău mă prinde în ispită
Cu-aceeaşi abdicare zălogită
Ca dopamine paradiziace.
Ar trebui să plec şi n-o pot face...
(Din vol. "Printre silabe")
vezi mai multe poezii de: Adrian Erbiceanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
o poezie interesanta, am citit-o cu placere,
felicitari
darius
sâmbătă, 15 august 2015
Frumos sonet! Remarcabile rimele ( una e rima compusa).
Aprecierile mele!
roxana.c
vineri, 14 august 2015