Pe ei, dă, Doamne, o Mineriadă!
Că din "nimica" mi-au făcut probleme,
Stârnind furtuni ce-n mine dau să cadă
Eram, pe-"Olymp", o simplă vietate,
Ţinând în mâini mănunchiul de puteri;
Un Hercules, scăpat de sub lăcáte,
Amestecat în „gloata parazită”,
Sau cel puţin aşa etichetată –
De când de „Zei” fusese slobozită
Cine m-a pus să mă aburc pe munte,
În noaptea asta rece şi bizară,
Cu zeci de ochi codoşi ce dau să-nfrunte
Mergeam docil şi numărându-mi paşii,
Condus de-un cicerone reformist,
Pe care nu-l vedeam dar, ca hăitaşii,
Un Babilon! Aşa păreau s-arate
Încrengăturile de legi-spirală,
De-adunătura vremii guvernate.
Se poate, oare, Doamne, ca-n poveste,
Să las în urmă visele-mi himere,
Cu deraparea lor spre căi funeste?
Vină Zeiţă şi dă-mi ajutorul,
Odată ajuns la Poarta cea mare,
Putere să am să fiu naratorul
Acelaşi drum cernit aveam în faţă
Şi-aceeaşi ploaie neîndurătoare.
Dar “luminat” eram, ca de-o povaţă,
Ce căutam prin noaptea asta rece,
Pe căi pe care numai ursul suie,
Când nu aveam cu cine mă petrece?