CHIP DE INGER PE-O CAMEE - STOMFF ANDREI AUREL
Poezie adăugată de: stomff

    vineri, 20 februarie 2015

CHIP DE ÎNGER PE-O CAMEE

Oare care ursitoare
Te-a menit să-mi fi stăpână
Şi pe buze ţi-a dat floare
Care-n suflet să-mi rămână
Un izvor de îmbătare
Şi de dragoste nebună?

Cine a furat oceane
Şi ţi le-a ascuns sub pleoape?
Cine, în de vis rădvane,
Mi te-a sorocit aproape?
Care înger din icoane?
Care margine de ape?

Cum să fac să mor în clipa
Când îmi dai o sărutare?
Cum să nu mai simt risipa
Clipelor în depărtare?
Cum să îmi înăbuş pripa
Când te sorb ca pe o boare?

Te iubesc cu toată fiinţa,
Te iubesc ca pe-o idee.
Nu mi-e dată elocinţa
Să-ţi închin o epopee,
Deci îmi iartă umilinţa,
Chip de înger pe-o camee!



vezi mai multe poezii de: stomff




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Foarte frumoasa!
Mihai_Manolescu
vineri, 20 februarie 2015


Frumos!
dani
vineri, 20 februarie 2015