Atât de mic e ţărmul meu de mare
încât nisipul pare o clepsidră
iar valurile scurg acea chemare
spre ultima necunoscută hidră
ce mă cuprinde şi se-ntoarce-n sine
ducându-mă spre locul neştiut
al sufletelor ce se duc spre bine
în poala marelui Necunoscut.
Mă-ndepărtez din mine spre Colhida
îngreuiat de ţărmul meu prea mic
şi mă tot duc să mă găsească crida
acolo unde alţii n-au nimic.
Şi mă cufund dar marea mea e mică
atât de mică cât un strop de rouă
ascunsă-n lacrimi de aporetică
ba unul fiind, ba altul rupt în două.
Clepsidra mi-a umplut faleza
pierzându-şi caracterul lui totemic
lăsându-mă cu valul şi sableza
să nu rămână-n urmă mea nimic.
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.