O viață îmbrăcată în liane
nu se atârnă spânzurată ca o haină
pe primul pom din miriștea vecină.
Toți vor să plece undeva
de frică
să nu-i vadă cineva
de frica
Respiră-ți tăcerea
ochiului orb
de toamna plecată în agonia
exilului sincer,
Idila trece,
vine,
uitarea se-ntețește
în fiecare piatră
Mai stăm culcați la
Luxor,
nisipul e fierbinte,
iar Nilul își adapă
Am sărutat asfaltul
și găurile au tăcut...
Am desfundat canalul
Lupta cu frica
de-a nu fi pământul
în care vierul
râmă în glii -
De ce nu fugi
din Maraton spre casă,
să urli
cât te ține gura:
Ce tristă
e o ușă-nchisă
și spânzurată-n balamale –
S-a îngustat
în sat drumeagul
pe care
l-am pășit în zorii