Bucurie, stea divină
Fiică tu din Elizeu,
Noi intrăm beți de lumină
Pe cerescu-ți sfânt traseu.
Tu dragă Stella! crezi că mă fericești
Când în vale stau singur și tăcut, și
Uitat de tine rătăcesc, când
Bucurii trecătoare îți apar în viață?
Răutatea lui Adramelech s-a trezit, locuitor al iadului:
Infernul, se scufundă mai adânc, Adramelech s-nfurie,
Minunează-te, tu Satană, disperară, Rege al Iadului,
Numai Adramelech rămâne mare - descopăr marile
Vă salut, voi umbre adăpostite,
Voi alei ce-n preajmă-mi v-odihniți;
Tu lună calmă, nu auzi calomniatorii ce pândesc,
Inima-mi, de luciul perlei tale fermecată.
Nu voi tolera nicicând! În vecii vecilor
A junelui pas ca cea a unuia încarcerat
Cu pașii scurți constrâns de lanțuri
A merge zilnic greu - eu nu voi tolera!
Când frunzele se pierd pe câmpie,
Albul s-așază jos în vale
De soare strălucește tot ce-nvie;
Orașul este plin de vii urale.
Dacă în depărtare, de suntem despărțiți,
Încă eu, încă cunoscut îți sunt, trecutul,
O, tu, părtaș durerii mele!
Un singur lucru bun îți mai pot spune,
Dacă din cer lumina fericirii se
Revarsă, bucuria se dă omenirii,
Și ea se minunează de unele
Vizibile, înalte și plăcute:
Și Stuttgart, unde eu
Efemeridul, înmormântat
Ar trebui să fiu, acolo,
Unde strada face
Cum ziua-ncununează a oamenilor vieți
Plină de lumina ce din înălțimi izvorăște,
Și unește ivirea zorilor celeste,
Este cunoașterea profundelor spiritualități.