Am sărutat asfaltul
și găurile au tăcut...
Am desfundat canalul
și ochii
mi-au căzut
sub roțile mulțimii -
de ne-poeți dar drepți -
pe trotuarul scurs
de arșiță
din scocuri negre
de tablă
prinse-n cuie.
Am asmuțit un câine
pe cizmele din stradă
și am rămas cu dreapta
înfiptă-n minte.
Ne-am uitat menirea
și iată-ne-n cotloane
cu un creion și-o foaie
gândind fără speranțe
primul cuvânt -
cel greu.
O călimară goală
își cască-n plin abisul
uitând atât asfaltul
cât și acele roți
rotinde peste el;
mulțimea e un câine
asmuțit pe lume –
neizgonit...
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.