Dau cu securea în copac
și tare mi-e teamă
că o să cadă peste mine.
Nu cade.
Cu joagărul
desprind din el scândura
viitoarei mele mese de scris.
Nimic nu e gata.
Îmi lipsește scaunul,
dar n-are a face,
hârtia nu-i încă uscată;
n-am nici cerneală...
Poezia cade sub forța gravitației
intelectului meu
pe locul unde ar fi trebuit să-mi stea casa.
N-am ochelari!
Păcat de poezie.
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.